Acreditări și Reguli privind accesul mass-media în unitatea medicală

Art. 192 din Regulamentul de Ordine Interioară (ROI) al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu

 (1) Accesul în unitate se realizează astfel:

 1. pe bază de legitimaţie / ecuson pentru personalul propriu ;

 2. pentru personalul din afara unităţii venit în interes de serviciu pe bază de buletin de identitate sau legitimaţie de serviciu ;

3. pentru studenţi , pe bază de legitimaţie de student ;

4. pentru vizitatorii bolnavilor , în cadrul unui program bine stabilit , iar în afara programului prevăzut pentru vizitarea acestora , pe baza biletului de liber acces, eliberat de şeful de secţie ;

5. pentru reprezentanţii presei, acreditaţi nominal, numai cu acordul managerului, care va stabili locurile în care în care se poate filma sau persoanele cărora li se pot lua interviuri , cu respectarea dreptului pacienţilor la intimitate.

Pentru aceasta , anterior , reprezentanţii mass–media vor face demersurile scrise sau verbale în vederea obţinerii acordului de principiu.

(2) Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu asigură accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public prin purtatorul de cuvânt desemnat; iar în anumite situaţii, conducerea unităţii poate desemna şi alte persoane în vederea îndeplinirii acestei obligaţii.

(3) Este interzisă fotografierea sau filmarea pacienţilor în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu, fără consimţământul scris al acestora.

Regulile privind accesul reprezentantilor mass-media în incinta Spitalului
Județean de Urgență Târgu Jiu

  1. Toţi reprezentanţii mass-media, care vor oferi informatii înregistrate audio/video din
    interiorul spitalului sau în legătură cu spitalul au obligatia de a asigura informarea
    obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor si evenimentelor.
  2. În incinta spitalului, accesul si vizitarea unitătii se face însotit numai de către Purtătorul
    de cuvânt sau altă persoană(e) delegate de conducerea spitalului , respectând zonele cu
    acces interzis publicului.
  3. Accesul reprezentantilor mass-media va fi permis în incinta spitalului numai dacă
    acestia îsi asumă prin semnătură respectarea prezentelor reguli:
  • accesul în spital se face numai echipat corespunzător cu halat, încăltăminte specială si
    ecuson pentru identificare, în zonele si în intervalul orar astfel încât să nu tulbure
    activitatea cadrelor medicale sau programul pacientilor, numai cu aprobarea conducerii
    unitătii;
  • reprezentantii mass-media nu vor recurge la înselăciune în vederea obtinerii unor
    informatii sustinând că sunt persoane angajate ale spitalului;
  • reprezentantii mass-media nu vor lua interviuri, nu vor efectua filmări sau fotografii ale
    pacientilor din cadrul spitalului decât după ce se va obtine acordul scris al acestora;
  • reprezentantii mass-media care vor obtine şi utiliza informatii din cadrul spitalului
    folosind mijloace de înregistrare audio/video ascunse se fac răspunzători pentru faptele lor
    si vor suporta consecintele.
Skip to content