Durerea este un simptom tratabil. Scopul tratamentului durerii este îmbunătățirea funcţionarii, permiţând individului să lucreze, să meargă la scoală sau să participe la alte activități zilnice .
Durerea acută este de fapt, un semnal de alarmă al organismului, menit să-i permită oprirea unei activități distructive, facilitând procesul regenerator. Durerea acută rezultă în cea mai mare parte din boală, inflamaţie sau lezarea ţesuturilor. Acest tip de durere apare în general brusc și poate fi însoţită de anxietate sau stres emoţional. Cauza durerii acute poate fi de regulă diagnosticată și tratată iar durerea este auto-limitativă. În unele cazuri ea poate deveni cronică. Serveşte ca o avertizare privind o boala ori o ameninţare pentru organism..
Durerea cronică este larg privită ca reprezentând boala însăși. Ea poate fi mult înrăutățită de către factorii de mediu și cei psihologici. Durerea cronică persistă o perioadă de timp mai lungă decât durerea acută și este rezistentă la majoritatea tratamentelor medicale. Poate cauza adesea probleme grave pentru pacient. Semnalele dureroase rămân active în sistemul nervos timp de săptămâni, luni sau ani.
Efectele fizice includ: tensiunea musculară, mobilitatea limitată, lipsa de energie și schimbări în pofta de mâncare.
Efectele emoţionale include: depresie, supărare, anxietate și teama de reîmbolnăvire. Acuzele frecvente de durere cronică includ:
·   cefalee
·   durerea dorso – lombară
·   durerea artritică
·   durerea neurogenă
·   durerea psihogenă.
Lupta împotriva durerii cronice se realizează prin intermediul recuperării active a pacientului, mobilizării precoce și cu ajutorul unui stil de viață sănătos.
Programul de recuperare activă a pacientului este constituit din totalitatea procedeelor care ajută la recuperarea fizică și psihică a pacienţilor care suferă de diferite afecţiuni. Recuperarea trebuie instituită cât mai curând posibil, pentru a asigura desfăşurarea unei vieţi normale. Metodele de recuperare diferă de la o persoană la alta, însă au acelaşi scop: dobândirea unui status funcţional care să ofere independență și ajutor minim din partea celorlalte persoane, acomodarea fizică și psihică a persoanei cu schimbările determinate de boală, integrarea corespunzătoare în familie și comunitate. Recuperarea iniţială variază de la un pacient la altul, în funcție de mai mulți factori și de afecţiunea de care a suferit, vârsta pacientului și bolile asociate.
Recuperarea necesită multă răbdare și sprijin din partea personalului sanitar precum și a familiei și prietenilor. Recuperarea iniţială continuă și după externarea sau transferul pacientului.
Programul de recuperare include:
·  o serie de exerciţii fizice
·  tratament medicamentos la nevoie
·  consiliere psihologica
·  încurajarea activităţilor social
·  participarea in diferite programeeducaţionale
·  stil deviata sănătos
·  încurajarea unor activitați care ii pot oferii independenta necesara desfașurării unei vieţinormale.

Mobilizarea precoce si reabilitarea post operatorie
 
Kinetoterapia este terapia prin mişcare.
Mişcarea poate fi fie activa – făcuta de pacient, liber si, bineînţeles, sta la baza întregii noastre existente. Caracteristica acestei tehnici este mişcarea voluntara, comandata, ce se realizează prin contracţie musculara si prin consum energetic.
In mişcarea activa voluntara contracţia este izotonă, dinamica, muşchiul modificându- si lungimea, capetele de inserţie  aprop iindu-se sau depărtându-se si realizând  deplasarea segmentului . Aceasta tehnica este reprezentata de tipul de mişcare fiziologica a segmentului luat in considerare. Se foloseşte pentru recuperare medicala si consta, pe lângă efectuarea unor exerciţii, intr-un ansamblu de tehnici si metode aplicate in funcţie de fiecare persoana si afecţiunea pe care o prezintă.
Kinetoterapia face parte din medicina fizica si studiază mecanismele neuromusculare si articulare care ii asigura omului activităţile motrice normale. Are la baza mişcarea efectuata prin programe de recuperare medicala bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcţii diminuate. Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:
·         relaxarea
·         corectarea posturii si a liniamentului corporal
·         creşterea mobilităţii articulare
·         creşterea forţei musculare
·         creşterea rezistentei muscular
·         creşterea coordonării, controlului si echilibrului
·         corectarea deficitului respirator
·         antrenamentul la effort
·         reeducarea sensibilităţii
Recuperarea medicala este un domeniu de activitate multidisciplinar, cointeresând diverse specialitați medicale, care au legătura cu refacerea sau ameliorarea stării de sănătate a unui individ, in diferite momente ale evenimentului morbid.
Recuperarea  postoperatorie își propune ca obiectiv principal reducerea deficitului funcţional, pentru a permite pacientului recaştigarea maximei independente. Recuperarea este necesara pentru a preveni instalarea sau permanentizarea deficitului funcţional, precum si pentru a minimaliza consecinţele acestuia asupra independentei funcţionale si calităţii vieţii. Pentru optimizarea rezultatelor reeducării funcţionale este necesara implicarea activa a pacientului si a aparţinătorilor acestuia in desfăşurarea activităţii de recuperare post-operatorie. După orice operaţie este nevoie de recuperare medicala, fie ca aceasta este pe un timp scurt ca si durata, pana la vindecarea completa, fie se poate prelungi, iar uneori fiind necesar sa se aplice pe toata durata vieţii, sau pe toata durata deficitului motor . Un mijloc terapeutic de baza al recuperării post – operatorii îl reprezintă terapi a prin miscare – kinetoterapia.
Kinetoterapia se adresează atât leziunilor minore cat si celor majore, care pot fi soldate cu infirmita te definitivă si necesita un timp îndelungat de recuperare. Kinetoterapeutul va explica pacientului exerciţiile admise cat si cele pe care nu are voie sa le facă, precum si riscurile la care se poate supune. Recuperarea se va adresa întregului a parat locomotor . Pe perioada recuperării funcţionale, tonifierea musculara se continua prin exerciţii izometrice, izodinamice rezistive, analitic si global, pana când forţa de contracţie a muşchilor ajunge la valori normale. Concomitent, se lucrează pentru creşterea amplitudinii mișcărilor articulare, deoarece imobilizarea prelungita, in unele situaţii, face inevitabila instalarea redorii sau chiar a unor poziţii vicioase.

Stil de viata sănătos
 Stilul de Viata Sănătos este compus in principal din:
·         odihna (somnul), odihna activa si managementul stresului ( managementul e nergiei)
·         alimentaţia sănătoasa si hidratare
·         munca si mişcarea
·         educaţia
·         natura
·         factorii naturali
Odihna: 7-9 ore pe zi – cine doarme mai puţin sau mai mult își scurtează viata.
·         Odihna prin somn, cel mai sănătos somn este noaptea intre or a 22:00 – 23:00 pana l a 6: 00 – 7: 00 dimineaţa
·         Odihna poate sa fie si activa. Odihna activa sau sa faci ceva ce te destinde, ce te relaxează, sa faci ce-ti place in viata: dans, înot, munca plăcuta intensa, mişcare, exerciţiu fizic sau sport intens, cititul unei cărți, ascultarea muzicii, plimbarea cu prietenii prin parc (prin natura), etc.
Alimentaţia sănătoasa: mai putina mâncare animala, proteina, grăsime animala (lapt e, brânza, carne, oua si derivate d in acestea) si mai multa mâncare vegetala cum recomanda din ce in ce mai mulţi doctori nutriționiști.
Hidratarea: 6- 10 pahare de apa pe zi, de preferat minim 7-8 pahare (2 litri) de apa pe zi (apa si NU: cafea, băuturi dulci sau acidulate, sucur ile de pe piaţa, de pr eferat apa pl ata sau chiar de la robinet– cine își permite poate pune un filtru pe baza de cărbune).
Munca si mişcarea: munca (de preferat intensa) 8 ore pe zi.
Mişcarea intensa in urma căreia sa se transpire (mai ales pentru cei care au munca sedentara, munca de birou, etc.) minim 1 h pe zi sau lucrul in gospodărie, exerciţii fizice, sportul , chiar urcatul scărilor si mersul pe jos minim 30-45 minute pe zi este sănătos . Activitați fizice si controlul greutăţii.
Managementul stresului (managementul energiei):
Sa luam viata aşa cum este cu bune si mai puţin bune sa nu lăsăm necazurile, stresul sa ne doboare altfel sistemul imunitar va scădea si la un om cu sistemul imunitar scăzut vor apărea iminent boli, afecţiuni grave si chiar fatale: obezitate, cancer, diabet, boli cardiovasculare (BCV), atac vascular cerebral.
Educaţia, care include si autoeducaţia, dezvoltarea personala este si ea un factor important care intra in componenta stilului de viata sănătos.
Stilul de viata sănătos înseamnă sa ne schimbam modul de a trai dar si de gândire nesănătos cu un mod de a trai si de gândire sănătoasa constructiva, pozitiva.
Prin informare , educare si auto-educare sa renunţam la obiceiurile proaste, nesănătoase și sa le înlocuim cu obiceiuri bune, sănătoase pentru noi si pentru cei din jur.

Recuperarea activă a pacientului, mobilizarea precoce și stilul sănătos de viață – elemente principale de luptă împotriva durerii cronice
1. Durerea este un simptom complex, cu impact asupra calităţii vieţii şi asupra psihologiei pacientului cu cancer. Definiţiile durerii încearcă să acopere marea diversitate de aspecte a acestui simptom, de la simpla explicaţie ca pur fenomen fiziologic, până la imaginea obişnuită cu caracter multidimensional.
Durerea este o experienţă individuală ce include aspecte fizice şi psihosociale şi este întotdeauna subiectivă, este ceea ce pacientul descrie şi nu ceea ce alţii cred că ar putea fi, indiferent de calificarea şi experienţa acestora.
Durerea cronica poate fi o consecinţă a bolii însăşi, sau poate rezulta ca urmare a tratamentelor, incluzând chirurgia, radioterapia şi chimioterapia.
Deşi apare de obicei relativ tardiv în evoluţia naturală a bolii, durerea reprezintă cel mai frecvent simptom în cancer, prezent la 30-40% dintre pacienţi la momentul diagnosticului, la 40-70% la iniţierea tratamentului şi la 70-90% pe parcursul fazei terminale. Prevalenţa durerii depinde de tipul tumoral, variind de la 52% la pacienţii cu cancere pulmonare la 5% la pacienţii cu leucemie.
Problema tratamentului durererii este serioasă, durerea necontrolată putând reprezenta un factor de
alterare severa a statusului functional si a calitatii vietii lui
 
În funcţie de descrierea clinică, durerea poate fi:
•  nociceptivă: bine localizată, surdă, sfredelitoare (ex. os, ţesuturi moi)
•  viscerală: profundǎ, difuză, severă, posibil transmisă
•  prin implicarea organelor profunde: spastică, colicativă
•  neuropatică: bruscă, fulgurantă, ca o descărcare electrică, asociată cu parestezie sau disestezie (ca o arsură)
•     psihosomatică:  durerea  întregului  corp,  localizare  fluctuantă,  fără  informaţii  asupra  localizării  exacte, torturantă, distructivă
•   simpatetică: nesegmentară, asociată cu senzaţii termice, disestezie, ca o arsură, independentă de mişcare, asociată cu perturbări trofice
Expresia clinică a durerii poate fi influenţată de factori multipli (culturali, sociali, comportamentali etc.). Din
acest motiv, recuperarea necesită o abordare complexă a pacientului ca persoană.
 2. Recuperarea activă a pacientului
Reabilitarea trebuie instituită cât mai curând posibil, pentru a asigura desfășurarea unei vieți normale. Metodele de reabilitare diferă de la o persoană la alta, însă au aceelași scop și anume:
– dobândirea unui status funcțional care să ofere independența;
– integrarea corespunzătoare în familie și comunitate.
 Recuperarea inițială variază de la un pacient la altul, în funcție de mai mulți factori, precum:
– afecțiunea de care a suferit;
– vârsta pacientului și bolile asociate.
De asemenea, recuperarea necesită multă răbdare și sprijin din partea personalului sanitar precum și a familiei. Reabilitarea inițială este un process îndelungat, continuă și după externarea sau transferul pacientului și include:
– o serie de exerciții fizice;
– tratament medicamentos;
– consiliere psihologică;
– stil de viață sănătos;
– încurajarea unor activități care îi pot oferii independența necesară desfășurării unei vieți normale.
 
3.  Stilul sănătos de viață
Un stil de viață sanătos presupune:
– Odihnă (somnul) și odihnă activă;
– Alimentația sănătoasă și hidratare;
– Mișcare – muncă în funcție de starea pacientului;
– Educația pentru sănătate;
– Renunțarea la fumat, deoarece nicotina din tigări poate face ca anumite medicamente să fie mai puțin eficiente. Fumătorii au mai multe dureri decât nefumătorii.
4.  Managementul stresului
Din cauza stresului, sistemul imunitar va scădea, și la un om cu sistemul imunitar scăzut vor apărea iminent boli, afecțiuni grave și chiar fatale: obezitate, cancer, diabet, boli cardiovasculare (BCV), atac vascular cerebral (AVC), etc.
Metode de a ne detașa de stresul zilnic:
– audiții muzicale;
– lectură;
– sport.
 
Sportul face ca sistemul imunitar să fie mai rezistent și să ne simțim mai bine, să fim mai rezistenți la stres. Educația este un alt factor important care intră în componența stilului de viață sănătos. Stilul de viață sănătos înseamnă să ne schimbăm modul de a trăi dar și modul de gândire (nesănătos) cu un mod de trăi și de gândire sănătoasă constructivă, pozitivă prin informare si educare continuă.
 
5.  Tratamentul durerii cronice
Durerea cronică persistă o perioadă de timp mai lungă decât durerea acută și este rezistența la majoritatea
tratamentelor medicale.
În funcție de descrierea clinică, durerea poate fi:
durerea de cap; durerea dorso–lombară; durerea legată de cancer; durerea artritică; durerea neurogenă (durerea rezultată din lezarea nervilor);
Durerea  psihogenă  (durere datorată  nu  unei  boli  trecute  sau  leziuni  sau  vreunui  semn  vizibil  de  leziune
interioară).
Tratamentul durerii cornice de regulă implică medicamente și terapie. Medicamentele folosite pentru durerea
cronică includ analgezice, antidepresive și anticonvulsivante.
Analgezicele reprezintă baza tratamentului multimodal şi multidisciplinar al durerii, dar nu sunt singura modalitate terapeutică.
Tratamentul optim al durerii necesită:
•  folosirea simultană a mai multor modalităţi de tratament
•  abordarea multidisciplinară, ce permite tratarea factorilor exacerbanţi şi agravanţi. Alegerea medicaţiei antalgice implică:
•  selectarea unui tip de medicament în funcţie de tipul şi de severitatea durerii
•  utilizarea combinaţiilor medicamentoase, şi nu combinarea preparatelor
•  administrarea antalgicelor în trepte, conform modelului OMS
•  utilizarea medicaţiei adjuvante antalgice
•  evitarea medicaţiei de tip placebo
 
Fizioterapia precum și sporturile cu impact redus (cum sunt mersul pe jos, înotul sau bicicleta) pot ajuta la
reducerea durerii. Totuși, prea mult sport sau deloc poate dăuna pacienților cu dureri cronice.
· Terapia ocupaționala vă învață cum să vă adaptați ritmul și cum să vă realizați sarcinile obisnuite astfel încât să nu vă dăuneze.
· Terapia comportamentală vă poate reduce durerea prin metode (cum este meditația ) care vă ajută să vă relaxați. Poate ajuta și la scăderea stresului.
Majoritatea tratamentelor pentru durere nu pot anula complet durerea. În schimb, tratamentul va reduce gradul de durere pe care îl aveți și de câte ori apare.
6. Ingrijirea paliativă este o abordare care îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor şi familiilor acestora care se confruntă cu problemele asociate unei boli ameninţătoare de viaţă, prin prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea corecta şi tratamentul durerii şi al altor probleme fizice, psiho- sociale şi spirituale.
Îngrijirea paliativă, este o modalitate holistică de abordare a pacienților prin: Îngrijire simptomatică; Suport psihologic; Suport spiritual; Suport social; Îngrijiri medicale;
Deși pacienții internați se găsesc în stadiul avansat al bolii, recuperarea activă a bolnavului și mobilizarea
precoce se face prin:
– Mișcări active la nivelul capacității personale de mobilizare ce poate fi efectuată la pat;
– Mișcări pasive ale pacientului imobilizat, efectuate de către personal;
– Suportul psihologic în vederea asigurării unui stil sănătos de viață mentală.
– Consilierea bolnavului pentru a-l ajuta să depăşească barierele sociale şi psihologice care apar odată cu
diagnosticul;
– Suportul spiritual asigurat în instituția noastră ajută pacientul să-și accepte boala;
– Suportul social asigură îndrumarea spre serviciile sociale;
  Scopul îngrijirii paliative este asigurarea unei cât mai bune calităţi a vieţii pentru bolnavi şi familiile
acestora.
Tranziția de la tratamentul curativ la îngrijirea paliativă este adesea un proces treptat mai degrabă decât un moment clar, deoarece obiectivul tratamentului se schimbă din ce în ce mai mult de la prelungirea vieţii cu orice preţ la păstrarea calităţii vieţii, apărând nevoia de a găsi un echilibru între beneficiile şi povara tratamentului.
 
Cheia succesului în îngrijirea durerii cronice constă în evaluarea atentă a durerii pacientului (mecanisme, caracter, status general al pacientului). Aceasta presupune determinarea intensităţii durerii, căutarea etiologiei, un plan terapeutic eficace şi tentative repetate de evaluare a durerii în cursul intervenţiilor antalgice.

Prevenirea